Orban acuză CCR de partizanat „evident” în favoarea PSD

Premierul interimar Ludovic Orban a acuzat Curtea Constituțională de „partizanat evident în favoarea PSD” după decizia care a stabilit un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Președinție, din cauza desemnării, de către președintele Klaus Iohannis, a lui Ludovic Orban pentru formarea noului Guvern.
Nu e nicio prevedere constituțională care îl împiedică pe președintele României să nominalizeze un candidat cum sunt eu. Nu putem să nu constatăm un partizanat evident în favoarea PSD care s-a manifestat sistemic, a declarat Orban, cu referire la faptul că decizia Curții a fost luată cu 7 voturi „pentru” și 2 „împotrivă”.
Premierul interimar nu înțelege care este textul constituțional pe care s-a bazat Curtea Constituțională în decizia de astăzi, afirmând că CCR „afectează atribuțiile constituționale ale președintelui”.
Este clar că deciziile CCR afectează atribuțiile constituționale ale președintelui. Președintele este persoana publică cu cea mai mare legitimitate. (…) Voința oamenilor nu poate fi înfrântă de o majoritate conjucturală, nici de deciziile CCR pentru că mai devreme sau mai târziu această voință a cetățeanului se va exprima prin vot, a precizat acesta.