Site icon Politice.net

Creșterea economică, tot mai departe de ținta Guvernului: 4,8% în primele șase luni

Economia României a crescut cu 4,8% în primele 6 luni ale anului față de aceeași perioadă din 2018, anunță Institutul Național de Statistică. Comparativ cu trimestrul precedent, PIB-ul țării noastre a crescut cu 1% în al doilea trimestru al anului și cu 4,6% față de același trimestru al anului trecut.

Datele arată o încetinire a creșterii economice, dat fiind că, în primul trimestru al anului, PIB-ul României a crescut cu 5%.

Astfel, deși avem o creștere economică peste media UE, problema Guvernului este că se bazează pe o evoluție a PIB-ului de 5,5% în acest an, aceasta fiind estimarea pe care a fost construit bugetul pe 2019.

Încrederea analiștilor în obiectivul autorităților române nu este însă mare, cu atât mai mult cu cât și marile economii europene încep să decelereze.

Exit mobile version